Istoria mea

Nu a fost ușor, insa viata mi-a oferit darul cel mai de pret, mi-a deschis calea catre Job-ul de consultant financiar care ma implineste ca om:

” Sa pot ajuta oamenii sa-si atinga visurile consiliindu-i intru siguranta viitorului lor!”

M-am nascut si crescut in Galati, Romania. Nu am apucat sa copilaresc prea mult acolo pentru ca, urmandu-mi instinctele, am mers la cursurile de gestiune a afacerilor in Italia. Acolo am absolvit.

Am urmat apoi cursurile la Facultatea de drept a Universitatii Tor Vergana din capitala Italiei, vestita Roma, si am participat ca voluntar la Crucea Rosie italiana.

O experienta formatoare a fost in postul de secretara pentru o firma de constructii cu angajati romani, pentru care am fost si traducator.

Cea mai relevanta dintre experientele mele insa, a fost venirea in Germania:

” Iubesc sa invat si sa absorb neincetat invataturi noi, dar inainte sa ajung in Germania credeam ca le-am facut pe toate si sunt indeajuns de pregatita”.

A trebuit insa sa o iau de la capat cu noi constructii de relatii socio-profesionale, interumane, sa invat limba germana, sa caut si sa gasesc solutii pentru a trece peste zilele ploioase si dese dar si peste raceala cu care nemtii te trateaza si esti inclinat sa ii cataloghezi ca fiind neprietenosi.

Stiu o vorba si va sfatuiesc, nu generalizati, am deja un cerc de familii germane bune de pus pe suflet. Germania este intr-adevar tara tuturor posibilitatilor iar ierarhia socio-profesionala te ajuta sa te asezi recunoscut ca profesie si sa profesezi.

In perioada de integrare am avut peste 5 Job-uri, fiecare contribuind cu cate cu cate un pic, cu acel ceva de calitate in formarea mea socio-profesionala. Cel mai mult a contat exercitiul vorbirii in limba germana, pas cu pas vocabularul cat si gramatica mea s-au imbogatit cu fiecare zi. Exersand!.

Nu a fost usor, insa viata mi-a oferit darul cel mai de pret, mi-a deschis calea catre Job-ul de consultant financiar care ma implineste ca om.

"Sfatul meu vizeaza siguranta visurilor tale!"

Feedback & recenzii

Cateva dintre impresiile impartasite despre mine pentru voi, cititorii, de catre clientii portofoliului meu.

"Profesionalism,responsabilitat,promptitudine, cu mult peste medie!. Cand oferă consultanță o face intr-un mod deosebit. Când pământul ne fugea de sub picioare, Mădălina a avut pentru familia noastră cele mai bune soluții. O recomandăm tuturor cu mare încredere!".
"Esti senzaționala pentru că esti o persoană minunată, un suflet cald pe care rareori îl întâlnim astăzi, o persoană specială care nu se oprește niciodată să ne ofere ajutor, sfaturi sau îndrumare, de fiecare dată am sprijin și onestitate. Iti mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine! Ești o persoană minunată! ".
„Mădălina Miloaie dispune de calități rareori întâlnite in societate, pe scurt promptitudine, profesionalism, seriozitate, încredere, respect. Pe mine m-a ajutat in proporție de 100% cu cererile mele asa ca îndrum toți romanii sa luați legătura cu aceasta doamna. Eu ii multumesc si tot respectul din partea mea!”.
"Doamna consilier Madalina Miloaie este un adevarat profesionist in tot ceea ce face. Iti raspunde in timp rezonabil la oricare cerinta ce tine de probleme financiare si nu lasa nici o treaba nerezolvata. Intotdeauna are raspunsurile si rezolvarile la indemana. Mie personal mi-a fost de foarte mare ajutor si de aceea o recomand cu mare incredere pentru seriozitate si promptitudine!. Romanii din Germania au foarte multa nevoie de astfel de persoane ca dumneavoastra".

Ai dorinte si scopuri? Te ajut sa-ti realizezi visurile. Sunt trei cai, alege una, doua sau pe toate trei la pachet.

Eu sunt consilierul tau

Consiliez indeaproape clientii din portofoliul atelierului de consultanta pentru o integrare usoara.
Le ofer o perspectiva de protectie, economisire si investitie prin intelegerea corecta a ofertelor produselor financiare si asigurare. Informarea dumneavoastra prin blogul meu cu privire la subiecte de interes socio-profesional si general va pot fi de mare ajutor.

Eu sunt formatorul tau de echipa

Ma pregatesc continuu sa pot coordona cu demnitate si profesionalism o echipa de juniori in arta consilierii in domeniul produselor financiare si asigurare. Imi doresc si creez conditiile pentru o constructie sanatoasa, pentru o echipa capabila sa ofere nu cel mai ieftin cat cel mai potrivit contract, garantia acoperirii intr-adevar a riscului respectiv.

Eu sunt mentorul tau pentru un Job

Gama serviciilor de recrutare este alcatuita astfel incat sa raspunda nevoilor companiilor client, de la selectia si recrutarea personalului, pana la evaluarea profesionala a candidatilor sau a personalului angajat, precum si implementarea de programe de sustinere a persoanelor vizate readaptarii la noile exigente ale pietei fortei de munca.

Informaţi-vă cât mai bine posibil şi profitaţi de ofertele de consiliere, acestea sunt gratuite pentru tine , pentru familia ta, pentru cercul tau recomandat de prieteni de familie.